+40 765 276 302
contact@iuliumaniu.ro

Blog

Modelare 3D a obiectelor din Casa Memorială „Iuliu Maniu”

Pentru că ziua de 18 februarie 2019 este o zi specială pentru preotul Cristian Borz, ziua lui de naștere și ziua care amintește de unul dintre țelurile sale cele mai dârze, și anume, demararea campaniei pentru reabilitarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin, azi, la patru ani fix de la acel moment, îi dorim să se bucure de realizările de până acum, să găsească puterea de a avea răbdare cu timpul, cu noile provocări, îi dorim să aibă vigilența de a cerne grâul de neghină, de a rămâne pe cărarea lui și de a duce la bun sfârșit tot ceea ce și-a propus.

Așadar, azi, cu ocazia aniversării, dar și a marcării celor patru ani de schimbări în bine la Casa din Dealul Țarinei, îi dăruim un cadou  simbolic și anunțăm demararea unui nou proiect de păstrare a obiectelor ce i-au aparținut lui Iuliu Maniu și anume, fotografierea și, ulterior, modelarea 3D a obiectelor din Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin.

Imaginea alăturată are scop informativ urmând ca în perioada urmatoare să oferim tuturor donatorilor și celor care poate își doresc să cunoască povestea fiecărui obiect, dar nu reușesc să ajungă la Bădăcin, posibilitatea de a păși virtual prin tainele muzeului.

Demersul este asumat de oameni cu drag de fapte care aleg să se implice voluntar, fiecare contribuind cu ce știe sau cu ce poate la materializarea acestei idei. Și pentru că lucrurile trebuie să fie spuse cu subiect și predicat, la momentul potrivit, pentru a evita confunzii sau contuzii cauzate de „orgolii” și, de asemenea,  din nevoia imperativă de a fi onești față de posteritate, nominalizăm pentru prima și ultima dată componența și „atribuțiile” (voluntare ale) echipei:

  1. Ing. Marius Andrei, primul donator al campaniei, pune la dispoziție platforma www.iuliumaniu.ro pe care se va realiza proiectul;
  2. Arheologul Horațiu Cociș va realiza modelarea 3D a obiectelor;
  3. Parohul Cristian Borz va „furniza” informații și povești brute despre aceste obiecte;
  4. Prelucrarea poveștilor și scrierea textelor va reprezenta contribuția unuia dintre aceia care sunt și au fost aproape de această campanie.

Vă invităm să țineți aproape și să vă bucurați alături de noi de acest parcurs!

articol de Ioana Gale

Postați un comentariu